marți, 13 septembrie 2011

De ce iubim? De ce uram?








Roberta Rosca

De ce iubim? De ce uram?

Ce mecanisme ne fac sa iubim? Ce forte ne fac sa uram?
De ce nu putem iubi omul bun care ne ajuta sa caram sacosa si ne sprijina la greu, si il iubim pe cel ce ridica vocea, sau mana?
Femeia frumoasa ca o cadra sau blanda ca un rasarit trece prin viata singura, iar oachesa durdulie de la patru a schimbat deja 3 barbati cu acte si cununie si toti trei raspund inca prezent la orice chemare a ei.
Ne-am dat seama tarziu ca profesorul de fizica era cel mai bun dascal pe care l-am putut avea, chiar daca nu prea vorbea cu noi altceva decat despre lentile sau miscarea bezmetica a electronului si abia la maturitate am inteles ca profesorul de istorie, care ne spunea bancuri toata ora nu prea ne-a invatat nimic, oricat de mult il iubeam in adolescenta.
De multe ori nimeni nu vede faptele, toti suntem prea ocupati, prea obositi de propria noastra zbatere si daca persoana de alaturi e placuta, zambitoare si linistita, nici nu mai conteaza ca treaba este facuta de omuletul din colt transpirat si agitat, tot pe prima persoana o iubim.
Sotul meu spunea mereu ca mai important decat sa-ti faci treaba bine este sa stii sa nu-ti deranjezi seful. Asa sa fie oare?
“Sa fii fericit!”este urarea cea mai completa?
Spuneti-mi voi, inteleptii mei prieteni, ce anume ne face pe noi toti sa alegem oamenii pe care-i iubim, oamenii pe care-i uram…
Numai chimia?
De unde vine fericirea? De la lipsa responsabilitatilor, de la linistea perpetua sau de la zbatere, asumare, curajul noutatii? ”Ïnvingatorul e intotdeauna singur” imi amintesc un titlu recent. Oare pretul de-a fi iubit de oameni este acela de a semana cu cat mai multi dintre ei, de-a fi cat mai “normal”, sau din contra, de-a avea o personalitate a ta, conturata, distincta?
De ce iubim? De ce uram?



Niciun comentariu: